foarfeca deasupra nasului

în coşul cu mere cocoşaţii îşi ascund limba sub degete
gâdilând tusea să fileze genunchii ca în filme.
din întuneric atârn foarfeca deasupra nasului si o strâng
pâna când fericirea toarce cuminte .



uneori durerea pleacă purtându-si rochia cum nimeni nu o poartă
departe de agitaţia care-i zguduie coastele în fiecare dimineaţă.
mă lasă , apoi se întoarce cu părul despletit
trezind cutele să înnebunească delicios în gura străzii.
atunci când se plictiseşte îşi plimbă degetele reci pe umerii mei
întorcându-şi buzele să-mi tragă delicat suviţele de sub sprâncenă
spunând ca nu a terminat si că mă aşteptă lânga toc
până ce trenul de la ora 5 trece peste obraji şi mă aşează între gleznele ei
să mă prindă ca un cleşte pentru că nu vrea să fie singură şi firavă ,
nu e genul de femeie care stă şi aşteaptă .
îmi bea gândurile separându-le cu un sărut printre gratii
şi mă lasă cu mainile in aer de la început la sfârşit
să mă cocoşez.